„Cel mai bun vaccin impotriva bolilor infectioase comune este o dieta adecvata.” (Organizatia Mondiala a Sanatatii)

„Scleroza multipla, o boala ce in final isi lasa victimele complet paralizate, este una dintre afectiunile de care sufera mii de oameni din lumea vestica. Si totusi, aceasta boala este complet necunoscuta africanilor, asiaticilor si sud americanilor care nu au „beneficiat” de excelenta medicina vestica. Scleroza laterala amiotrofica, o boala teribila a sistemului neuromuscular este, de asemenea, necunoscuta de toti cei din zonele mentionate. Aceeasi situatie este si cu miopatia si distrofia musculara intalnita numai la vestici. Epilepsia care este in crestere in tarile dezvoltate este foarte rar intalnita in celelalte tari. Nevrozele anxioase, nevroza compulsiva si, in general, bolile mintale severe de care sufera milioane de pacienti din lumea vestica sunt aproape necunoscute in aceste grupe ce nu au „beneficiat” de medicina moderna si vaccinare.” ( din discursul profesorului Georges Vithoulkas, 1994 , Parlamentul Suediei ).

vineri, 31 iulie 2009

Cum mi-am petrecut gripa porcină


Sursa:EVZ.ro

Lorena Papamanci
Vineri, 31 Iulie 2009
O studentă de 21 de ani la Jurnalism, confirmată cu virusul A/H1N1, şi care a fost internată până ieri la Institutul „Matei Balş”, descrie emoţiile prin care a trecut.

"M-am întors din Olanda cu gripă porcină şi, brusc, am devenit pericol public. În fiecare zi sunt înconjurată de persoane cu măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie care mă privesc temător. Pentru ei şi pentru cei de afară, boala e un pericol de proporţii. De aici, de pe patul de spital, pare mai degrabă un banc sec, care m-a costat o săptămână de izolare.

O răceală uşoară după o plimbare pe plajă

M-am reîntors în ţară pe 21 iulie, după o conferinţă de o săptămână în Olanda. Când am aterizat la Otopeni, eram deja răcită, după o plimbare târzie pe plajă, în penultima zi. „Poate ai gripă porcină?”, a sugerat mama şi am izbucnit amândouă în râs. Doar nu era să mă îmbolnăvesc tocmai eu!

Până a doua zi însă, simptomele începeau să semene cu cele de pe afişele din aeroport: febră, tuse seacă, secreţii nazale apoase, oboseală şi dureri musculare.

Le-am pus pe toate pe seama răcelii şi m-am tratat singură cu antibiotice. Eram aproape lipsită de orice grijă, când am primit un e-mail de la organizatorii conferinţei; spuneau că o participantă fusese diagnosticată cu gripă mexicană şi ni se sugera să ne facem, cu toţii, analizele.

Ambulanţa, la poartă în zece minute

A doua zi ajungeam cu ambulanţa la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală. Ideea ambulanţei aparţine, recunosc, mamei. Neştiind nici la ce spital să apeleze, nici cum să ajungă acolo cu maşina, a sunat la 112 să întrebe cum se procedează cu un posibil caz de gripă porcină.

I s-a făcut legătura şi, după zece minute, un echipaj se afla deja la poartă, oferindu-ne amândurora câte o mască şi o pereche de mănuşi. Când m-am urcat în maşină, în staţie se comunica despre o femeie căzută în stradă. M-am simţit indecent de sănătoasă.

Impresia aceasta a durat până am ajuns la Institutul „Matei Balş”, unde am fost luată în primire de doi asistenţi costumaţi, cu mănuşi, măşti şi halate de unică folosinţă. Mi se puneau o mulţime de întrebări: Când m-am întors? Cu câte persoane am intrat în contact?.

„Uitaţi-vă câte probe am”

Întrevederea cu medicul a fost scurtă. Mi s-au luat probe exudat, am mai completat un set de formulare şi atât.

Mama fiind asimptomatică, nici nu a fost luată în calcul. Ba mai mult, mi s-a spus că nici probele mele nu aveau să fie trimise cu certitudine la laborator.

„Uitaţi-vă câte probe am deja la rece. Aseară s-au întors 40 de copii dintr-o tabără din Anglia”, mi-a spus unul dintre asistenţi, arătându-mi o cutie de eprubete etichetate. Puteam să sun după rezultate în trei zile. Până atunci, izolare la domiciliu şi continuarea tratamentului.

Încurajată de optimismul doctoriţei care binevoise să mă consulte fără mască, m-am întors acasă cu taxiul, ambulanţa fiind plecată de mult. Eram convinsă că luni totul avea să se lămurească.

Un telefon a doua zi mi-a prăvălit cerul în cap. Eu şi încă opt din cei 40 de copii aveam virusul. În cel mai scurt timp, trebuia să mă internez pentru cel puţin cinci zile, la „Matei Balş”. Dacă nu aveam cum să ajung cu maşina personală, puteau trimite o altă ambulanţă. Mai ţineam minte numărul zborului şi locul meu din avion? Toţi cei cu care intrasem în contact trebuiau avertizaţi.

Simţeam că pământul se învârte cu mine. Revedeam în minte ştirile din ultima vreme: zeci de mii de bolnavi şi sute de morţi în întreaga lume. Şi acum, eu. Sunteţi sigură, atât am mai putut să întreb, pentru că diagnosticul mi se părea lipsit de sens.

Mă simţeam bine, nu mai aveam febră şi abia dacă mai tuşeam. Nu se putea să fie asta înspăimântătoarea gripă porcină.

„Discutăm când vă e rău”

Senzaţia de greaţă mi s-a înrăutăţit când am fost întâmpinată la spital de alţi doi mascaţi. M-au condus la aceeaşi cămăruţă de unde mi se luaseră probele, unde am mai completat o serie de formulare şi am fost consultată de altă doctoriţă.

După ce m-a consultat pe mine, a refuzat să-i ia probe şi mamei, deoarece era încă asimptomatică. „Când o să începeţi să vă simţiţi rău, atunci mai discutăm”, a venit răspunsul. Nici propunerea mamei, dispusă să-şi plătească analizele, în cazul în care acestea se vor dovedi a fi negative, nu a fost primită.

Până la urmă, au luat probele şi pe mine m-au îndrumat către aripa de Terapie Intensivă, nu pentru că urma să fiu supusă vreunui tratament complex, ci pentru că acolo mai erau paturi libere. Pe mama au oprit-o la scară.

Am fost condusă în salonul 6, o rezervă de două paturi cu baia aferentă, care, spre marea mea surprindere, strălucea de curăţenie. În cameră nu sunt singură. Colega mea de suferinţă are 42 de ani şi e din Piteşti. Povestea ei seamănă întrucâtva cu a mea. S-a întors din Barcelona, unde fusese în vacanţă cu familia. A mâncat o îngheţată şi a răcit violent, cu inflamarea amigdalelor. Avea, faţă de mine, un avans de câteva zile, anulat însă de eficienţa şi „rapiditatea” cadrelor medicale.

Deşi venise la Bucureşti pentru probe încă de pe 22 iulie, acestea nu fuseseră trimise la Institutul „Cantacuzino” până pe 25 dimineaţa. Între timp, se tratase singură şi, după convingerile ei, se şi vindecase.

Telefonul doctorului a găsit-o la munte, unde mânca tot o îngheţată. Zilele trec atât de încet încât, dacă nu ne-am îmbărbăta una pe alta, am pierde noţiunea timpului.

Interzis la bună dispoziţie

Întregul tratament constă în administrarea unui antiviral, de două ori pe zi. „Da, doar atât”, mă văd nevoită să spun de cel puţin cinci ori pe zi la telefon, răspunzând la întrebările prietenilor. Par dezamăgiţi când află că nu am simptome ieşite din comun.

Chiar dacă în cameră e răcoare şi nu miroase a spital, atmosfera e îngrozitor de deprimantă. Liniştea de pe holuri mai este întreruptă din când în când de un hohot de râs venit din partea asistentelor sau de zgomotele băieţilor din salonul vecin, care, în ciuda protestelor personalului, se încăpăţânează să asculte, pe laptop, muzică la maximum.

Însă atât asistentele, cât şi băieţii sunt repede admonestaţi de un glas autoritar: „Unde vă credeţi? Nu e discotecă aici”, şi se face iarăşi linişte. Termenul obligatoriu de izolare atrage protestele colegei mele, care, după trei zile, nu mai are stare. Se simte perfect sănătoasă şi cere să i se recolteze probele pe loc, mai ales că aceste teste de control sunt analizate intern, nu la Institutul „Cantacuzino”. „Nu văd de ce trebuie să stau aici încă două zile, sănătoasă, să ocup patul şi să mănânc mâncarea unui om bolnav”, se plânge ea fără succes doctoriţei.

Aceasta ne zâmbeşte, înţelegător, şi spune că se va interesa la cadrele superioare, dar nu e cazul să ne facem iluzii. Au încercat să facă analize şi la trei, şi la cinci, şi la şapte zile, şi cele mai bune rezultate le-au obţinut după cinci zile, ne-a povestit ea, într-una dintre vizitele rare şi scurte.

Rezultatele analizelor luate ieri-dimineaţă la opt au venit abia la patru după-amiază, deşi ar fi trebuit să ajungă la ora două. Pentru prima dată de când sunt în spital, o asistentă dă uşa de perete şi ne anunţă: „Au venit rezultatele!”, după care pleacă.

Nedumerită, o întreb: „Să presupun că sunt negative?”. „Da, am uitat să vă spun. Staţi aici că vă aduc şi restul de analize şi plecaţi.” Asta a fost.

"Liniştea de pe holuri mai este întreruptă din când în când de zgomotele băieţilor din salonul vecin, care, în ciuda protestelor personalului, se încăpăţânează să asculte, pe laptop, muzică la maximum."
- Lorena Papamanci, confirmată cu gripă A/H1N1

Un comentariu:

  1. Traim in Romania orice e posibil vaini de viata noastra astia ne omoara cu zile medicicina in romania a ajuns ca pescuitu aici la malu mari daca ai noroc prinzi daca nu ai gripa porcina

    RăspundețiȘtergere

„Cel mai bun vaccin impotriva bolilor infectioase comune este o dieta adecvata.” (Organizatia Mondiala a Sanatatii)

„Scleroza multipla, o boala ce in final isi lasa victimele complet paralizate, este una dintre afectiunile de care sufera mii de oameni din lumea vestica. Si totusi, aceasta boala este complet necunoscuta africanilor, asiaticilor si sud americanilor care nu au „beneficiat” de excelenta medicina vestica. Scleroza laterala amiotrofica, o boala teribila a sistemului neuromuscular este, de asemenea, necunoscuta de toti cei din zonele mentionate. Aceeasi situatie este si cu miopatia si distrofia musculara intalnita numai la vestici. Epilepsia care este in crestere in tarile dezvoltate este foarte rar intalnita in celelalte tari. Nevrozele anxioase, nevroza compulsiva si, in general, bolile mintale severe de care sufera milioane de pacienti din lumea vestica sunt aproape necunoscute in aceste grupe ce nu au „beneficiat” de medicina moderna si vaccinare.” ( din discursul profesorului Georges Vithoulkas, 1994 , Parlamentul Suediei )

HARTĂ ARTICOLE

Vaccination Could kill or destroy your children PROOF!

TVR -exterminarea romanilor-STERILIZAREA FETELOR SI FEMEILOR

Merk si vaccinurile cancerigene

Mercurul