În ultima sută de ani, oamenii au început să accepte orbeşte ce le-au spus medicii, practic abandonând responsabilitatea pentru sănătatea lor şi a copiilor lor, în mâinile tagmei medicilor. Aceasta, nu din rea intenţie, cât din indolentă, au acceptat drept adevăr universal teoria vaccinării, precum le-a fost predată în şcoala medicală. Ar fi naiv să credem că marile concerne farmaceutice, producătoare de vaccinuri, nu au avut un cuvânt greu de spus în scrierea manualelor medicale de imunologie, contribuind astăzi direct sau indirect la întregul material didactic conţinut în aceste manuale.
Prea mulţi medici şi-au făcut un act de credinţa din vaccinuri, refuzând să vadă realitatea din jurul lor, copiii debilitaţi pe viaţă datorită vacinurilor. Nu toţi însă.
Câţiva, au început chiar să scrie cărţi şi să vorbească public despre efectele dezastruoase ale vaccinurilor, asupra sănătăţii. Iată un scurt documentar produs de TVR, care pune întregul concept al vaccinării într-o lumina noua. Ca părinţi, ar trebui cel puţin să-i ascultăm pe aceşti medici adevaraţi până la capăt, înainte de a lua o decizie atât de importantă pentru viitorul copiilor noştri:
Urmăriţi documentarul "Vaccinuri pentru templul sufletului" produs in cadrul emisiunii "SEMNE" din data de 21-06-2009, folosind următoarea adresă URL pentru programul "REAL PLAYER":
rtsp://193.186.33.33/video/DATA-2009-06-23-11-54.rm
sau click AICI.
Sunt de acord ca, din pozitia de parinte, trebuie sa asculti toate partile implicate, fiindca numai asa iti poti crea propria parere. Dar de la obiectivism la exagerarea potrivit careia vaccinurile sunt toate daunatoare e o cale destul de lunga.
RăspundețiȘtergereAţi văzut documentarul? Suntem cea mai vaccinată ţară "contra" tuberculozei şi cea mai afectată de această boală. Iar un sistem imunitar supraexcitat favorizează apariţia leucemiei.
RăspundețiȘtergere